Nostalgia

Azi am avut o discutie foarte aprinsa despre limba romana. Stiu ca nu este corect sa fac politica, ca oricum pe nimeni nu-i intereseaza acest lucru, insa m-a prins dorul de Clasicismul poetic roman. Nostalgia de acele timpuri cind tinerii indragostiti stateau pe banca de la scoala si scriau poiezii de dragoste, sau reciteau deseori clasicul Eminescu, Alexandri, Makovskii. simbolistul Bacovia, Arghezi. Am impresia ca demult au trecut acele timpuri, cind se cinta romantele de drgoste pe la ferestrele iubitei. Am uitat si de gestul galant de a darui persoanei iubite ceva lucru confectionat de noi insine, de 1 martie, martisorul indragostitelor. Ne mai vorbind de Dragobete sau noaptea sf Andrii. cit de frumos era, cit de gingase erau cuvintele auzite «te iubesc», acum cu americanismul toti se straduie sa arate glamour, sa daruiasca cadouri scumpe, fara importanta. In zadar poietii aratau prin poieziile sale retrairile pe care toti tinerii le aveau, da le aveau, caci acum nu mai sunt.
«O intimplare a fiintei mele
Si atunci fericirea din launtrul meu
e mai puternica decit mine, decit oasele mele» zicea Nichita Stanescu in poiezia sa «Cintec», cit de adinc, cit de gratios sunau aceste cuvinte, nu nu mai e ceea ce a fost altadata, ne-am americanizat de tot, si am trecut noi sentimentele pe ultimul plan, pe primul am pus totusi grijile lumesti, adica BANII.